Intră acum și în grupul de
“Câte bordeie, atâtea obiceie…” aşa spune un proverb care, în zilele noastre se dovedeşte a fi adevărat. În funcţie de zonă, religie, influenţe, fiecare familie păstrează câteva obiceiuri pe care le-au păstrat şi părinţii şi bunicii lor, le combină şi le păstrează pe cele care îi reprezintă, pot dezvolta obiceiuri proprii în funcţie de noile convingeri şi credinţe.
Obiceiurile de iarnă, venite din adâncul istoriei, alcătuiesc o lume magică în care românii, cu mic cu mare, se regăsesc în preajma zilei celei mai lungi a anului vechi, întâmpinându-l pe cel nou. Păstrate cu grijă, obiceiurile de iarnă colorează într-un chip aparte trăirea comunităţilor româneşti şi nobila lor spiritualitate.
Festivalul “Porniţi plugul, măi flăcăi !”, ajuns la a II a ediţie, reprezintă pentru comuna Todireşti, un prilej şi o modalitate în acelaşi timp, de a prezenta tot ce au todireştenii mai trainic şi mai autentic în arta populară făurită de multe generaţii ale acestor localnici minunaţi. „Scopul acestui eveniment este renaşterea, propagarea şi păstrarea obiceiurilor şi datinilor calendaristice a sărbătorilor de iarnă în vederea educaţiei prin şi pentru valorile naţionale a tinerei generaţii” a declarat primarul Comunei Todireşti, domnul Avram Vasile în cuvântul de deschidere al festivalului.
Dacă prima ediţie s-a desfăşurat sub cerul liber, de această dată vremea capricioasă a făcut ca sala de sport a şcolii Todireşti să devină neîncăpătoare. Astfel, cu dinamism şi prestanţă, prezentatoarea festivalului, domnişoara Tipa Sabina, a invitat rând pe rând grupurile de colindători şi ansambluri folclorice să-şi prezinte momentele tradiţionale pregătite .
Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă, iar colindele specifice zonei noastre, sunt încă vii şi se transmit de la o generaţie la alta. Copiii din clasa a II-a , Todireşti, coordonaţi şi acompaniaţi la vioară de domnul învăţător Seserman Gheorghe au încântat pe cei prezenţi cu un buchet de urări alese. Au mai evoluat cu colinde corul de copii din clasele V-VIII din comuna Todireşti, alături de domnul profesor Tabarcea Sergiu, grupul de copii ai claselor gimnaziale de la Şcoala Părhăuţi, coordonaţi de doamna profesoară Borhan Georgeta.
Aceştia din urmă au îmbinat colindele într-un colaj de urări tradiţionale, ducând mai departe acest inestimabil tezaur popular. Astfel, pluguşorul şi colindul au păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar, fiind însoţite de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei. Tot în cadrul aceleiaşi secţiuni s-au afirmat şi flăcăii din satul Soloneţ care au prezentat datini de iarnă.
Malanca, obicei străvechi practicat de sute de ani, cu o istorie impresionantă în urma sa, a fost organizată de elevi din clasele IV-VIII ai şcolii din Todireşti sub îndrumarea doamnei învăţătoare Tabarcea Angela. Purtând cu mândrie costumul popular, aceşti copii au dansat cu pasiune, pe chipurile lor citindu-se satisfacţia şi dorinţa de a pune în valoare „tăt ce o fost frumos cândva”.
“Parada” măştilor şi a costumelor populare, a obiceiurilor din pragul unui nou an, au încântat privirile celor prezenţi. Cei mai încântaţi au fost, cu siguranţă, copiii, care au urmărit cu uimire urşii, caprele sau alte măşti din grupul de copiii şi tinerii din Costâna, îndrumaţi de preotul Deiac Florin. Aceştia au vestit, zgomotos, că se apropie pragul dintre ani.
Printre grupurile de colindători s-au remarcat solistele Ruxandra Bocancea ( clasa a VIII-a Părhăuţi), Seserman Teodora ( clasa a V-a, Todireşti), Seserman Diana ( clasa a VI-a, Todireşti) precum şi elevul Roznovan Laurenţiu ( clasa a VII-a, Costâna). Participant la emisiunea „Rapsodia românească”, organizată de televiziunea Favorit, elevul Roznovan Laurenţiu a interpretat un buchet de colinde instrumentale la clarinet. A mai evoluat pe scenă o tânără interpretă, Buculei Teodora, câştigătoare a numeroase festivaluri şi concursuri, interpretând aici o huţulcă şi o ţărănească.
Că tradiţia se transmite din generaţie în generaţie, constituind piatra de temelie a culturii, ne-au demonstrat-o membrii Ansamblului „Gelu Constantinescu”, coordonaţi de doamna învăţătoare Grigorean Elena, care, au fascinat şi de această dată prin forţa şi sensibilitatea coregrafică, prezentând suite de dansuri specifice zonei. Au fost acompaniaţi de Fanfara „Crai Bucovinean”- Todireşti.
Talentaţi, profesionişti, cu ritmuri vii şi eleganţi, membrii Ansamblului Artistic „Plaiurile Soloneţului” exponenţi de valoare ai folclorului românesc bucovinean, au fascinat publicul numeros cu dansurile mixte. Instruiţi de domnul coordonator Popescu Ioan, aceştia au reprezentat cu succes comuna Todireşti la numeroase evenimente locale, judeţene, naţionale şi internaţionale. Alături de ei, în cadrul acestui festival au debutat tinerele soliste Tipa Andreea şi Naiman Gabriela.
Publicul, de la cei mai mici curioşi la cei mai în vârstă, cu nostalgia anilor copilăriei, a asistat cu entuziasm la această sărbătoare. Mulţi vârstnici s-au bucurat şi au lăcrimat când au revăzut obiceiuri ce le-au amintit de copilărie.
Pe lângă tradiţionalul colăcel şi fructele primite de toţi cei prezenţi, participanţii au fost răsplătiţi cu îndelungi aplauze şi promisiuni că nu vor fi uitaţi, iar focul de artificii oferit de Consiliul Local al Primăriei Todireşti a încheiat manifestarea.
Evenimentul, organizat de Consiliul Local al comunei Todireşti, reprezentat de domnul primar Avram Vasile, a avut sprijinul şcolilor din comuna Todireşti, coordonate de doamna director Cocârlă Lăcrămioara, care doreşte ca „Prin organizarea acestor manifestări să reuşim să păstrăm aceste tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti, pentru că este o obligaţie socială a şcolii”.
Prof. înv. Primar Seserman Lidia Loredana
Intră acum și în grupul de