Barbat din Dorna Candrenilor, impuscat mortal la o partida de vanatoare


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 54 de ani, din comuna Dorna Candrenilor, a murit împușcat accidental la o partidă de vânătoare organizată pe raza satului Poiana Negrii, în zona Glicu.

arme vanatoare5

Potrivit IPJ Suceava, accidentul de vânătoare a avut loc duminică, 4 ianuarie, la faţa locului deplasându-se o echipă operativă din cadrul Serviciului investigaţii criminale şi Serviciului arme explozivi substanţe periculoase Suceava, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Echipa formată astfel a constatat că pe data de 29 decembrie 2014 A.J.V.P.S. Suceava – Clubul de Vânătoare Vatra Dornei a eliberat o autorizaţie de vânătoare colectivă pentru ziua de 2 ianuarie 2015, pentru fondul de vânătoare nr. 9 Negrișoara, însă pe data de 4 ianuarie, un bărbat de 32 de ani, fără acordul scris sau verbal al gestionarului fondului de vânătoare, a organizat o altă ședință pe același fond de vânătoare Negrişoara. Partida de duminică avea drept scop identificarea și capturarea unui mistreț rănit anterior, lucru care s-a și întâmplat, vânătorii reușind prinderea exemplarului de mistreț rănit.

Cu toate acestea, o nenorocire s-a abătut peste vânători, unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a pătruns în zona de tragere, el fiind împușcat mortal de un alt vânător, de 33 ani, din municipiul Vatra Dornei.

„Cercetările au fost preluate de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar în cauză se vor efectua cercetările și se va dispune soluție procedurală”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Totodată, Poliția municipiului Vatra Dornei efectuează cercetări din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vânătoare fără autorizație de vânătoare legală și uz de armă fără drept.

 

 


Intră acum și în grupul de