Intră acum și în grupul de
Căldura furnizată locuitorilor municipiului Suceava racordaţi la sistemul centralizat de termoficare ar putea fi redusă cu încă 30% începând de miercurea viitoare, dacă distribuitorul de agent termic, Termica SA Suceava, nu achită producătorului de energie termică, Bioenergy SRL Suceava, facturile restante de 18,4 milioane de lei şi penalităţi de 1,2 milioane de lei.
Directorul Bioenergy Suceava, Vasile Ilie, a declarat, marţi, că a transmis somaţia de plată a creanţei de 19,6 milioane de lei atât Termica SA, dar şi spre ştiinţa administratorului judiciar al societăţii şi Primăriei Suceava.
„Solicităm ca până în 13 ianuarie să achite creanţa, altfel, din 14 ianuarie urmează să aplicăm reducerea cu încă 30 la sută a energiei termice livrate”, a spus Vasile Ilie.
El a explicat că s-a ajuns într-un blocaj financiar din cauza Termica SA care nu şi-a achitat facturile către producător şi nici nu a respectat înţelegerile privind plata unui cuantum din încasări, iar producătorul de energie termică nu are posibilitatea să achiziţioneze combustibil pentru funcţionarea centralei care, în prezent, nu mai funcţionează la capacitatea maximă.
„Termica SA este singura şi deplină răspunzătoare pentru situaţia actuală. Afectează interesele societăţii noastre, dar cel mai grav că afectează şi interesele locuitorilor municipiului Suceava în plină iarnă”, a mai spus Vasile Ilie.
El a reamintit că în lunile noiembrie şi decembrie, Bioenergy a consumat 12 milioane de lei pentru achiziţionarea de combustibil (biomasă) pentru funcţionarea centralei, iar firma de distribuţie, Termica SA, şi Primăria au achitat în ultima lună doar 0,6 milioane de lei.
Bioenergy furnizează energie termică la preţul de 116 lei gigacaloria, fiind printre cele mai mici preţuri din ţară.
În prezent, în gestionarea sistemului de termoficare din municipiul Suceava există un blocaj determinat de faptul că firma care asigură transportul şi distribuţia agentului termic, Termica SA, aparţinând Consiliului Local, este în insolvenţă şi este în administrare specială, având mari datorii faţă de producătorul de energie termică, Bioenergy SRL, care reclamă că nu mai are fonduri pentru a achiziţiona combustibilul necesar producerii agentului termic.
Bioenergy a mai închis centrala termică în luna octombrie timp de zece zile, iar la începutul lunii decembrie a funcţionat o perioadă la 60 la sută din capacitate, din cauză că s-au acumulat mari datorii la furnizorii de combustibili care nu mai acceptau să livreze biomasă până când nu achită cantitatea deja livrată.
Intră acum și în grupul de