Intră acum și în grupul de
Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier cauzat de viscolul foarte puternic, în localitatea suceveană Bălcăuți. Două persoane au fost rănite în timp ce se aflau pe carosabil.
Viscolul foarte puternic, vizibilitatea foarte redusă, sub trei metri, dar și carosabilul acoperit cu zăpadă le-a dat de furcă șoferilor care s-au deplasat pe DN 17A, în localitatea Bălcăuţi. În cursul zilei de marți, 6 ianuarie, șoferii a două autoturisme nu au apreciat corect distanța dintre vehicule și s-au acroșat. Potrivit IPJ Suceava, o femeie de 37 ani, din Siret, se deplasa dinspre Rădăuți spre Siret, iar în același timp, dinspre Siret spre Rădăuți se deplasa cu autoturismul un cetățean ucrainean, de 36 ani, având pe scaunul din dreapta în calitate de pasager, un bărbat de 53 ani, din București.
Șoferii celor două autoturisme implicate în accident au oprit imediat pentru a evalua pagubele, însă fără a-și lua măsuri de siguranță, deși vizibilitatea era aproape zero. Văzând că pagubele sunt nesemnificative, cei doi au hotărât să-și continue drumul și s-au îndreptat către autoturisme. După ce femeia a urcat la volan, autoturismul ei a fost lovit din față de o mașină condusă de un bărbat de 38 ani, din oraşul Solca.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani a ricoșat și a lovit și autoturismul condus de cetățeanul ucrainean, surprinzându-i și accidentându-i uşor pe şofer şi pasagerul acestuia aflaţi pe carosabil, lângă autoturism.
Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, au informat reprezentanții IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de