Intră acum și în grupul de
O șoferiță de 48 de ani, din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, nu a ținut cont de recomandările polițiștilor rutieri de a conduce cu prudență pe carosabilul acoperit cu zăpadă și s-a răsturnat cu mașina în afara drumului.
Marți, în jurul orei 15.10, femeia conducea autoturismul, pe DN 29A, pe raza localităţii Călugăreni, iar din cauza faptului că nu a adaptat viteza la drumul acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în afara părții carosabile prin partea dreaptă, răsturnându-se.
Șoferița a fost preluată cu ambulanţa și transportată la Spitalul Judeţean Suceava, medicii stabilind că femeia a suferit „contuzie regiunea cervicală, contuzie hemitorace drept, contuzie regiunea dorsală”.
Polițiștii au testat-o cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Intră acum și în grupul de