Proiecte de 375 de milioane de lei la Consiliul Judetean Suceava. Vezi ce obiective vor fi finalizate in 2015


Intră acum și în grupul de

Proiecte în valoare de 375 de milioane de lei, din care lucrări de 224 de milioane de lei vor fi executate în cursul anului 2015, vor fi finalizate în acest an.

Potrivit propunerii de buget pentru anul 2015, în judeţul Suceava vor fi finanţate în vederea finalizării, proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun, proiect în valoare de 46,9 milioane de lei, din care mai sunt lucrări de finanţat de 8,84 milioane de lei, dar şi modernizarea clădirii Muzeului de Istorie, proiect în valoare de 60,6 milioane de lei, din care în 2015 se vor aloca 56,9 milioane de lei. La acest proiect, CJ Suceava urmează să acceseze un credit de 5 milioane de lei pentru cofinanţare.

 

Totodată, la proiectul privind cele două depozite ecologice de deşeuri construite în judeţ, cea de la Moara şi cea de la Pojorâta, în valoare de 213 milioane de lei, se vor finanţa în acest an lucrări de 133 milioane de lei, din care 15 milioane de lei, pentru cofinanţare vor fi asigurate dintr-un credit.

sedinta CJ suceava

 

În acest an se va finaliza şi modernizarea drumului judeţean Ilişeşti-Ciprian Porumbescu, proiect în valoare de 30,8 milioane de lei şi la care mai sunt de efectuat lucrări de 4,9 milioane de lei.

CJ Suceava va finaliza în 2015 şi cele două proiecte de e-guvernare pentru 30 de comune sucevene, în valoare totală de 13,3 milioane de lei, din care mai sunt de efectuat lucrări în valoare de 10,9 milioane de lei.

Autorităţile judeţene sucevene vor mai finaliza în acest an şi un proiect de medicină în situaţii de urgenţă-răspuns prompt la situaţiile transfrontaliere, în valoare de 846.000 de lei şi care a fost realizat deja în proporţie de 50 la sută.

În acest an, CJ Suceava vrea să implementeze şi proiectul turistic de instalare a cinci puncte pentru punerea în valoare a peisajelor din zona montană a judeţului, proiect în valoare de 7,7 milioane de euro.

 

În 2015, Consiliul Judeţean Suceava îşi propune un buget de 504 milioane de lei, mai mic faţă de cel din 2014, care a fost preconizat la 571 milioane de lei, din care s-a realizat 383 de milioane de lei.

Din acest buget, cea mai mare sumă de 148,5 milioane de lei, va fi alocată pentru asistenţă socială şi protecţia copilului.

O sumă semnificativă, de 122 de milioane de lei este alocată protecţiei mediului, din care 118 milioane pentru proiectele cu finanţare externă.

De remarcat este că se alocă o sumă de 1,49 milioane de lei pentru amenajarea unui parc agrement la spitalul judeţean, iar 1,69 milioane de lei pentru reîmpăduriri.

Alţi 80 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru cultură, din care 60 de milioane de lei sunt pentru muzeul de istorie.

Pentru lucrări de drumuri şi poduri, CJ Suceava alocă în acest an o sumă de 23 de milioane de lei în condiţiile în care anul trecut suma alocată a fost de 50 de milioane de lei.


Intră acum și în grupul de