Transporturi ilegale de lemn, de peste 16.000 de lei, descoperite de politisti in Vatra Moldovitei si Fundu Moldovei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din Vama, precum și cei din Breaza şi Fundu Moldovei au depistat două transporturi ilegale de lemn, de peste 16.000 de lei, în urma unor controale în trafic desfășurate vineri, 23 ianuarie.

camion lemne

Potrivit IPJ Suceava, vineri, în jurul orei 05.40, pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviței, a fost oprit un autocamion condus de un localnic în vârstă de 46 ani care transporta material lemnos și care a declarat că nu deține documente de transport întrucât a încărcat lemnul din Moldovița după ce l-a cumpărat de la niște persoane pe care nu le cunoaște.

În urma inventarierii lemnului, la sediul Ocolului Silvic Vama, s-a descoperit cantitatea de 13,17 metri cubi de lemn rotund de rășinoase, în valoare de aproximativ 4.200 lei. Materialul lemnos a fost confiscat, iar șoferul s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei.

Tot în aceeași zi, în jurul orei 12.15, pe DJ 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, polițiștii au descoperit un bărbat de 34 de ani, din localitate, care transporta material lemnos cu un autocamion cu remorcă, fără a avea avizul de însoţire primar. Totodată, după ce a fost verificat în baza de date, s-a constatat că nu avea generat codul unic „SUMAL”.

Polițiștii au stabilit faptul că materialul lemnos este al unei societăți comerciale din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Șoferul autocamionului a fost amendat cu 2.000 de lei, iar materialul lemnos în cantitate de 37,69 metri cubi, de aproximativ 12.000 de lei, a fost predat în custodia organelor silvice.

 


Intră acum și în grupul de