Vezi ce se va intampla cu stanca dislocata de la Hartop care pune in pericol patru gospodarii


Intră acum și în grupul de

Stânca de formă aproape sferică, cu diametrul de circa patru metri, ce s-a dislocat dintr-un deal din comuna suceveană Hârtop şi pune în pericol patru gospodării de pe strada Viilor, urmează să fie distrusă.

Asta este soluţia propusă de comisia interinstituţională care s-a deplasat în zonă prin ordin al prefectului de Suceava, Florin Sinescu, în vederea stabilirii cauzei producerii fenomenului, evaluării riscului şi stabilirii măsurilor de îndepărtare a pericolului.

Comisia a stabilit că, din cauza solului nisipos, îmbibat cu apă, şi în condiţiile hidrometeorologice specifice acestei perioade, există în continuare pericolul prăbuşirii sau deplasării stâncii.

Totodată, comisia a constatat, de asemenea, duritatea rocii este scăzută şi a propus, ca soluţie de primă urgenţă, fărâmiţare stâncii, după ce în prealabil vor fi luate măsuri de ancorare a blocului de piatră cu cabluri de forţă şi de securizare a unui perimetru corespunzător.

ilisesti peisaj natura toamna vreme case sat (3)

Cetăţenii care locuiesc în zona respectivă a comunei Hârtop au semnalat luni după amiaza desprinderea unei bucăţi dintr-o stâncă aflată pe dealul din vecinătate şi mişcarea acesteia spre piciorul pantei, cu aproximativ 30 de centimetri.

Un echipaj de la Detaşamentul Fălticeni şi grupa oparativă de la ISU, sub comanda primului adjunct al inspectorului şef, s-a deplasat în zonă, iar pentru monitorizarea fenomenului unde s-a confirmat existenţa stâncii la aproximativ 150 de m de locuinţele unor cetăţeni, stabilitatea precară a rocii (formă circulară cu diametrul de circa 4 m) punând în pericol patru case şi trei anexe.

În aceste circumstanţe s-a luat hotărârea evacuării – de comun acord cu cetăţenii, a şapte persoane (dintre care un copil) şi restricţionarea circulaţiei în zonă. Persoanele evacuate s-au cazat la rude şi cunoştinţe din localitate.

 Pe timpul nopţii s-a supravegheat permanent perimetrul.


Intră acum și în grupul de