Intră acum și în grupul de
Un bărbat care a accidentat mortal un bărtrân care se deplasa pe marginea drumului în calitate de pieton, pe raza comunei Șaru Dornei, a fost trimis de procurorii dorneni în judecată, în stare de libertate, pentru „ucidere din culpă” și „părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Bazarcă Liviu, după ce în data de 24 aprilie 2013, în jurul orei 23.00, când se afla la volanul unei mașini marca Nissan, a surprins și a accidentat un pieton.
Evenimentul rutier a avut loc pe DJ 174, pe raza comunei Şaru Dornei, din direcţia Vatra Dornei către Panaci. Din cauza oboselii inculpatul Bazarcă Liviu a ațipit la volan, motiv pentru care nu l-a văzut pe O.P. care se deplasa pe carosabil în calitate de pieton. Astfel, pietonul a fost surprins cu partea dreaptă faţă a autoturismului, iar în urma impactului a fost proiectat în parapetul metalic de protecţie şi a căzut în şanţul de pe marginea drumului la o diferenţă de nivel de 2,20 metri faţă de platforma drumului, suferind leziuni incompatibile cu viaţa.
Șoferul s-a trezit în momentul în care a auzit zgomotul provocat de accidentarea victimei, a oprit mașina și a verificat drumul în partea din spate crezând că a lovit un animal. Bărbatul a părăsit locul faptei fără a înștiința Poliția despre accidentul rutier în care a fost implicat.
Dosarul în care este cercetat inculpatul a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Vatra Dornei.
Intră acum și în grupul de