Masina confiscata dupa ce soferul a cumparat tigari de contrabanda din Autogara


Intră acum și în grupul de

Un sucevean în vârstă de 46 de ani a rămas fără mașina în valoare de aproximativ 5.000 de euro, după ce polițiștii au găsit în interior peste 400 de pachete de țigări de proveniență ucraineană.

tigari campulung

Potrivit IPJ Suceava, bărbatul de 46 de ani, din Suceava, a fost oprit de polițiști joi, în jurul orei 15.30, în Fălticeni, iar în urma verificării, în mașină au fost depistate 440 pachete de ţigarete cu banderole fiscale ucrainene.

Șoferul le-a declarat polițiștilor că a cumpărat țigările de la un cetăţean ucrainean, care a coborât dintr-o cursă regulată Cernăuţi – Suceava, în Autogara Suceava.

Țigările în valoare de 4.400 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 5.000 euro a fost indisponibilizat la sediul poliției, bărbatul alegându-se cu dosar penal pentru contrabandă.


Intră acum și în grupul de