Intră acum și în grupul de
Şapte persoane, între care şeful Ocolului Silvic Fălticeni, au fost reţinute, miercuri seara, şi urmează să fie duse joi în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi în vederea arestării preventive, în cazul defrişărilor ilegale de pădure de pe raza comunei Preuteşti.
Potrivit Poliţiei Suceava, peste 50 de poliţişti suceveni şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava au desfăşurat a amplă acţiune de combatere a infracţionalităţii la regimul silvic.
În cadrul acţiunii s-au desfăşurat 12 percheziţii şi descinderi la mai multe adrese şi locaţii din zona arondată municipiului Fălticeni dar şi în municipiul Suceava.
Au fost emise 7 autorizaţii de percheziţie şi au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, fiind vizaţi şi funcţionari din cadrul Ocolului silvic Fălticeni şi cantoanelor silvice arondate, bănuiţi de săvârşirea mai multor infracţiuni de tăiere ilegală de arbori, abuz în serviciu, infracţiuni de fals, precum şi infracţiuni asociate regimului silvic. Au fost efectuate percheziţii la 2 instituţii publice, precum şi asupra a 11 vehicule aparţinând suspecţilor.
În urma acţiunii a fost confiscat material lemnos şi au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie în cauză. Toate cele 7 mandate au fost executate, persoanele suspecte fiind conduse la audieri.
Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a constatat că în perioada 2010 – 2014 C. Ciprian din comuna Preuteşti, jud. Suceava a hotărât să vândă ilegal materialul lemnos rezultat în urma exploatării fără drept a arborilor de pe o suprafaţă de cca. 170 ha vegetaţie forestieră, teren pe care l-a moştenit de la mama sa adoptivă. Suprafaţa de pădure era situată pe raza administrativ – teritorială a comunei Preuteşti, iar paza pădurii era asigurată în acea perioadă de N. Costică şi M. Petru, ambii având funcţia de pădurari în cadrul Ocolului Silvic Fălticeni.
În luna septembrie 2009, fără ca proprietarul C. Ciprian să fi făcut vreo solicitare de marcare arbori , N. B. Constantin, în calitate de şef al Ocolului Silvic Fălticeni a emis în mod ilegal o delegaţie de marcare, în baza căreia P. Lucian – în calitate de tehnician silvic în cadrul Ocolului Silvic Fălticeni, împreună cu N. Alin, P. Gheorghe, P. Ion şi V. Costel au procedat la marcarea unui număr de 1.121 arbori.
Ulterior, şeful ocolului silvic a emis şi o autorizaţie de exploatare către o societate de profil, deşi cunoştea că materialul lemnos urma să fie exploatat de C. Ciprian şi N. Costică. De asemenea, au fost întocmite procese – verbale în fals prin care se consemna, contrar realităţii, că anumite partide de exploatare au fost redate către o societate de exploatare de profil.
Ulterior în luna februarie 2010, a fost aplicat acelaşi mecanism infracţional , constituindu-se parcele de exploatare şi marcându-se alţi 833 de arbori , realizându-se procese verbale în fals şi emiţându-se autorizaţii către societăţi comerciale de profil, deşi se cunoştea că exploatarea va fi realizată în fapt de C. Ciprian şi N. Costică.
Prin aceeaşi metodă, în baza unor înţelegeri privind punerea în executare a rezoluţiilor infracţionale, prin întocmirea de acte în fals şi atribuirea fără drept a unor parcele de pădure spre exploatare, cu încălcarea prevederilor legale incidente în domeniu, în perioada 2011 – 201 2 au fost marcaţi şi exploataţi peste 3000 de arbori, în anul 2013, peste 1000 de arbori, iar în anul 2014, un număr de 1002 arbori.
Pentru exploatarea ilegală a masei lemnoase, în perioada 2009 – 2014, mecanismul infracţional a fost pus în aplicare de 16 ori.
După exploatarea ilegală, materialul lemnos rezultat a fost valorificat prin vânzare de C. Ciprian şi N. Costică.
Prin activitatea ilicită au fost tăiaţi ilegal şi ulterior valorificaţi peste 2000 metri cubi material lemnos.
După finalizarea percheziţiilor domiciliare şi audierea suspecţilor s-a dispus analiza materialului probator administrat în cauză, concluzionându-se că se impune luarea măsurii reţinerii pe o durată de 24 ore faţă de un număr de 7 suspecţi. Astfel au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 ore faţă de suspecţii:
- CIPRIAN de 31 de ani din com. Preuteşti, jud. Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de „participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori în formă continuată”, faptă prev. şi ped. de art. 52 alin. 3 din noul Cod penal rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. d din Legea 46/2008 rep. cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, ,,uz de fals în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 323 cu aplic. art. 35 alin. 1 ambele din noul Cod penal,,,complicitate la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 din noul C. penal rap. la art. 321 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, ,,infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, prev. de art. 290 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, precum şi pentru, ,,infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 322 alin. 1 din noul Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 5 din noul Cod penal.
- COSTICĂ de 55 de ani din com. Preuteşti, jud. Suceava pentru săvârşirea infracţiunilor de „participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori în formă continuată”, prev. de art. 31 alin. 2 din Codul penal din 1969 rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. a şi art. 115 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, „complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată”, prev. de art. 26 din Codul penal din 1969 rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, „uz de fals în formă continuată”, prev. de art. 291 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C. pen. din 1969 şi „instigare la furt de arbori”, prev. de art. 25 din Codul penal din 1969 raportat la art. 110 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 şi art. 5 din noul Cod penal,
N.B. CONSTANTIN de 55 ani din mun. Fălticeni, pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 din noul Cod penal cu aplicarea art. 52 alin. 3 din noul Cod penal rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. d din Legea 46/2008 rep. cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, şi ,,fals intelectual în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 5 din noul Cod penal;
- CEZAR de 40 de ani din com. Vadu Moldovei, jud. Suceava , pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de ,, complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”, prev. de art. 26 din Codul penal din 1969 rap. la art. 31 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. a şi art. 115 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) şi cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, ,,fals intelectual în formă continuată”, prev. de art. 289 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi „uz de fals în formă continuată”, prev. de art. 291 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal din 1969 şi art. 5 din noul Cod penal
- LUCIAN de 35 ani, cu domiciliul în com.Preuteşti, jud. Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 52 alin. 3 din noul Cod penal rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. d din Legea 46/2008 republ. cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, ,,fals intelectual în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, şi „uz de fals în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 323 rap. la art. 35 alin. 1 din noul Cod penal,
- CEZAR, de 32 ani, din mun. Fălticeni pentru săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu”, prev. de art. 297 alin. 1 din noul Codul penal, ,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 52 alin. 3 din noul Cod penal rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. d din Legea 46/2008 republ. cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, ,,fals intelectual în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, şi „uz de fals în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 323 rap. la art. 35 alin. 1 din noul Cod penal.
- PETRU de 41 ani, din com.Preuteşti, jud. Suceava pentru săvârşirea infracţiunilor de,,complicitate la infracţiunea de participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori în formă continuată”, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 52 alin. 3 din noul Cod penal rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. d din Legea 46/2008 republ. cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal şi ,,complicitate la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată”, prev. şi ped. de art. 48 alin. 1 din noul C. penal rap. la art. 321 alin. 1 din noul Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 5 din noul Cod penal,
Cei 7 suspecţi reţinuţi au fost introduşi în arestul IPJ Suceava, urmând ca în data de 05.02.2015 să fie prezentaţi la Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă.
Intră acum și în grupul de