Fostul sef al Garzii Financiare Suceava, Ionut Vartic, a fost retinut pentru 24 de ore de procurorii DNA


Intră acum și în grupul de

Fostul şef al Gărzii Financiare Suceava, Ionuţ Daniel Vartic, în prezent inspector sef antifrauda la Directia Regionala Antifrauda Fiscala (DRAF) Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru savarsirea a trei infractiuni de folosire, in orice mod,  direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

Odată cu Vartic a fost reţinut şi Corneliu Ciuchea,  asociat și administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

ionut vartic 2

Potrivit unui comunicat al DNA, în data de 15 mai 2014, „inculpatul Vartic Ionuț-Daniel a devoalat, către inculpatul Ciuchea Corneliu , date confidențiale privind organizarea unui control inopinat la un complex comercial situat în zona industrială a municipiului Suceava, de către inspectorii DRAF Suceava. Divulgarea a avut drept scop asigurarea protecției unei societăți comerciale cu care Ciuchea Corneliu derula activități comerciale și care avea două puncte de lucru în complexul respectiv”.

Sursa citată arată că o lună mai târzi, în data de 17 iunie 2014, Vartic Ionuț-Daniel i-a transmis lui Ciuchea Corneliu informații confidențiale prin intermediul cărora a devoalat acțiunile de control în teren pe care echipele de inspectori ale DRAF Suceava urmau să le desfășoare pe raza municipiului Fălticeni.

Ulterior, Ciuchea Corneliu a contactat o persoană, asociat/administrator al unei firme din Fălticeni și a avertizat-o cu privire la iminența descinderii echipelor de inspectori fiscali pe raza municipiului Fălticeni. În continuare, persoana respectivă a transmis informațiile altor agenți economici, parteneri de afaceri.

„În contextul în care una dintre echipe a demarat inspecția la un punct de lucru al firmei persoane inițial avertizate, identificând plusuri în gestiune față de înregistrările casei de marcat și intenționa să aplice o contravenție de 8.000 lei, persoana respectivă l-a contactat pe Ciuchea Corneliu căruia i-a solicitat sprijinul. Principalele temeri ale acesteia erau legate de eventualitatea unui control la un depozit EN-GROSS situat în Fălticeni și de posibilitatea închiderii temporare a activității firmei.

Din actele de la dosar a rezultat că inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava s-au limitat la aplicarea contravenției de 8.000 lei, fără să închidă activitatea și fără să extindă controlul la celelalte puncte de lucru ale firmei”, se arată în comunicatul DNA.

În ordonanţa de reţinere se mai precizează că în data de 5 decembrie 2014, în baza unui ordin al președintelui Direcției Generale Antifraudă Fiscală și sub coordonarea unei echipe din cadrul acestei instituții, inspectori din cadrul DRAF Suceava au efectuat controale la diverse societăți comerciale aflate în județul Suceava.

„Înainte de deplasarea echipelor de inspectori pe teren, Vartic Ionuț Daniel, în virtutea funcției deținute, a fost informat cu privire la efectuarea controalelor, aflând la scurt timp și firmele care erau vizate de verificări.

În vederea anunțării reprezentanților unor societăți comerciale protejate cu privire la iminenta desfășurare a controalelor, Vartic Ionuț Daniel i-a comunicat informația lui Ciuchea Corneliu, care la rândul său a transmis-o altor persoane.
Datorită relațiilor apropiate cu Ciuchea Corneliu, Vartic Ionuț Daniel l-a prevenit pe primul menționat cu privire la efectuarea controalelor încă dinainte de a lua cunoștință de tematica și societățile comerciale vizate, în așa fel încât acesta să își poată lua măsurile necesare evitării constatării unor eventuale nereguli de către organele de control”, susţin procurorii DNA.

Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 CPP, urmând ca la data de 6 februarie 2015 să fie prezentați la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul DNA.


Intră acum și în grupul de