Intră acum și în grupul de
Un sucevean în vârstă de 44 de ani a fost înjunghiat cu un cuțit după un conflict spontan avut cu un alt bărbat, pe seama locurilor de parcare a mașinilor.
Luni seară, în jurul orei 19.00, pe strada Jean Bart din municipiul Suceava, s-a iscat un conflict spontan între două persoane, un bărbat în vârstă de 51 de ani și altul de 44 de ani.
Polițiștii suceveni au informat că disputa a avut loc pe seama locurilor de parcare, precum şi ca urmare a consumului de băuturi alcoolice și astfel bărbatul de 51 de ani l-a înjunghiat cu un cuțit pe bărbatul de 44 de ani în zona toracelui, provocându-i leziuni, care au necesitat internarea acestuia în spital.
Totodată, medicul legist a concluzionat preliminar că victima a suferit trei plăgi tăiate-înţepate în zona toracelui, viaţa nefiindu-i pusă în primejdie.
În ceea ce privește agresorul, acesta a fost introdus în arestul Poliției Județene, procurorul criminalist dispunând reţinerea inculpatului pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor.
Intră acum și în grupul de