Intră acum și în grupul de
Prodan a mai spus că la intoarcerea sa din SUA, preşedintele Romaniei, Traian Băsescu, nu va mai declara că susţine organizarea de alegeri anticipate.
„Cred că in declaraţia preşedintelui la intoarcerea din SUA nu va mai menţiona de alegeri anticipate. Nu cred că se va mai vorbi acest lucru, cu atit mai mult, cu cit americanii şi Comunitatea Europeană nu işi doresc alegeri anticipate in Romaniaâ€, a spus Tiberiu Prodan. Senatorul liberal a mai declarat că toţi cei care susţin in momentul de faţă anticipatele nu cunosc modalitatea de organizare a lor. Astfel, Prodan a explicat că declanşarea unor astfel de alegeri se face doar cu acceptul partidelor aflate la putere.
„Ar trebui ca cel care este preşedintele PNL la ora actuală şi este şi premierul Romaniei, Călin Popescu Tăriceanu, să se autosuspende din funcţie, să-şi demită miniştrii şi să ii numească pe alţii şi un alt prim ministru. Şi s-ar putea să avem surpriza că partidele care nu işi doresc alegeri anticipate, PSD, PRM şi PUR, să voteze acest nou Guvernâ€, declară Tiberiu Prodan. Senatorul PNL spune că un astfel de scenariu este extrem de plauzibil, „iar in loc să avem un Guvern pe care il acceptăm şi pe care l-am dorit, să avem un alt Guvern care să ne ducă in altă direcţieâ€. Mai mult, Tiberiu Prodan mai afirmă că in momentul de faţă nici unul dintre miniştrii Guvernului Tăriceanu nu ar fi dispus să „sacrifice tot ce a făcut pină acumâ€, şi să lase pe altcineva in locul său in eventualitatea organizării unor alegeri anticipate. „Dacă domnul preşedinte al Romaniei şi-a manifestat o dorinţă de a muta alegerile parlamentare cu cele prezidenţiale este altceva. Dar asta nu inseamnă că alegerile anticipate sint dorite de cei din PNLâ€, a mai precizat Prodan.
Intră acum și în grupul de