Intră acum și în grupul de
Pompierii suceveni au stabilit cauza incendiului de miercuri dimineața de la biserica monument istoric din comuna Poiana Stampei cu hramul „Sf. Arhanghel Mihail şi Gavriil”.
Astfel, în urma activităților desfășurate, pompierii au dat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului un scurtcircuit produs la instalaţia de alimentare a unui calorifer electric lăsat sub tensiune.
De la acesta se pare că ar fi pornit flăcările ce au cuprins rapid acoperișul bisericii, altarul şi catapeteasma.
Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, miercuri seară pompierii militari încă lucrau pentru îndepărtarea elementelor de construcţie afectate de incendiu şi pentru lichidarea ultimelor focare, iar misiunea a fost continuată, cu un echipaj şi o autospecială, inclusiv pe timpul nopţii.
Abia, joi, 19 februarie, la mai bine de 24 de ore de la izbucnire incendiul a fost declarat lichidat.
Reamintim că miercuri dimineața, printr-un apel la 112, în jurul orei 10.00, a fost anunțat un incendiu la biserica din comuna Poiana Stampei.
Pentru stingerea flăcărilor pompierii militari suceveni din subunităţile din Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc alături de un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Bistriţa au intervenit cu şapte autospeciale.
În urma incendiului acoperişul a ars în totalitate, pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi. Flăcările au mai distrus bunuri din interior şi catapeteasma bisericii. Pereţii construcţiei şi izolaţia din polistiren au fost, de asemenea, afectate de flăcări. Pompierii militari au localizat flăcările şi, împreună cu cetăţeni voluntari, au evacuat o parte din bunurile din biserică (strane, prapuri, diferite obiecte bisericeşti, icoane şi altele).
Detalii despre acest incendiu aici
Intră acum și în grupul de