Intră acum și în grupul de
Miercuri dimineața pompierii suceveni au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un apartament din cartierul Burdujeni, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată, a susținut că la sosirea echipajelor la apartamentul situat la parterul unui bloc de pe strada Gheorghe Doja, din interior se degaja un fum gros pe sub uşa apartamentului.
„Pentru a pătrunde în interior, pompierii militari au fost nevoiţi să spargă geamul de la bucătărie. Din fericire, nu se afla nimeni în casă, iar incendiul se manifesta într-o cameră de locuit”, a spus Găleată.
În urma incendiului au ars hârtii şi textile depozitate într-un dulap, mobilierul din interior şi materiale textile depozitate pe acesta.
Totodată, fumul degajat a degradat pereţii interiori ai imobilului.
Găleată a precizat că cel mai probabil, incendiul a fost pus intenționat.
După aproximativ o oră flăcările au fost stinse, iar apartamentul a fost salvat.
Intră acum și în grupul de