Intră acum și în grupul de
Preşedintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, a depus la Senat o nouă iniţiativă legislativă după cea privind reducerea TVA la alimente la 9 la sută şi după cea privind introducerea alimentaţiei sănătoase ca materie obligatorie în şcoală.
Astfel, Ovidiu Donţu, a depus o lege prin care supermarketurile să fie obligate să aibă cel puţin 51% din produsele alimentare, carne şi legume şi fructe, din producţie românească.
Senatorul sucevean consideră că dacă aceşti comercianţi sunt obligaţi să aibă jumătate din produse româneşti se asigură premisele pentru accesul facil pe piaţa de desfacere a producătorilor naţionali, a celor zonali sau locali care pot furniza astfel de produse conform normelor sanitar-veterinare.
Ovidiu Donţu a remarcat că în astfel de magazine a văzut standuri speciale cu produse româneşti, dar care sunt în general produse de mărci ce ţin de lanţul respectiv de magazine, iar preţurile pe acelaşi tip de produs erau mai mici decât cele practicate pentru produsele unor producători de mai mare renume.
Senatorul sucevean a explicat că el consideră că un produs românesc din carne, legume sau fructe, certificat sanitar, conferă un plus de garanţie pentru clientul care caută un produs proaspăt, cât mai natural, şi pentru care faptul că provine din ţara sa constituie un criteriu în plus în alegerile făcute.
El speră că astfel se va stimula producţia, se vor putea crea locuri de muncă, vor creşte încasările la buget, iar cetăţeanul va şti că va găsi tot timpul în hipermarket produse româneşti.
Prin legea pe care o propune, Ovidiu Donţu vrea să completeze legislaţia privind comercializarea produselor alimentare.
Astfel, comercianţii de tip cash&carry, supermagazin sau hipermagazin, vor avea obligaţia ca pentru produsele carne, legume şi fructe să achiziţioneze aceste produse în proporţie de minim 51 la sută, corespunzător fiecărei categorii, din producţia românească.
În lunile de iarnă, legumele şi fructele din import, pot reprezenta 70 la sută din ofertă pe fiecare categorie.
Cei care nu vor respecta aceste dispoziţii vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 25.000 de lei şi 50.000 de lei.
Intră acum și în grupul de