S-a imbatat si si-a sugrumat iubita, dar le-a spus politistilor ca femeii i s-a facut rau


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Marginea, a fost reținut în cursul zilei de joi, fiind cercetat pentru omor după ce și-a sugrumat iubita.

arestat catuse

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene, subcomisarul Ionuţ Epureanu, cuplul locuia în casa casa părinţilor femeii, în localitatea Mihoveni. Bărbatul a anunțat, marți, că iubitei sale i s-a făcut rău și că a murit la scurt timp, însă după efectuarea necropsiei s-a stabilit că femeia a murit sugrumată.

Adus din nou la audieri, concubinul femeii a recunoscut că pe fondul consumului de alcool s-au certat şi astfel a sugrumat-o.

Bărbatul se află în arestul IPJ Suceava şi urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.

 


Intră acum și în grupul de