Intră acum și în grupul de
Nici unul dintre cei doi candidaţi la funcţia de inspector şcolar general al judeţului Suceava nu au câştigat concursul organizat, miercuri, la Bucureşti.
Astfel, inspectorul şcolar general actual, Gheorghe Lazăr, nu s-a prezentat la concurs, din motive medicale, iar celălalt candidat, directorul Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret”, Virginel Iordache, a obţinut cu două sutimi mai puţin decât nota necesară pentru promovarea probei privind oferta managerială.
Cei doi au fost singurii care şi-au depus până în 23 februarie, la registratura ISJ Suceava dosarul de înscriere la concursul organizat de Ministerul Educaţiei.
Gheorghe Lazăr se află la conducerea ISJ Suceava începând din luna mai a anului 2012, în timp ce Virginel Iordache a fost adjunct al instituţiei, în perioada 2001-2005.
Virginel Iordache este în prezent consilier judeţean PSD.
Intră acum și în grupul de