Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava a anunţat, vineri, că instalarea noului subprefect de Suceava, Constantin Harasim, a fost amânată din motive obiective.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, instalarea domnului Constantin Harasim în funcția de subprefect al județului Suceava, programată pentru vineri la ora 12.00, va fi amânată pentru luni, ora 10.00, sala Bucovina din Palatul Administrativ.
Harasim a fost numit în funcţie, miercuri, de Guvern, el luând astfel locul lui Atanasă Nistor.
Exact în urmă cu un an, Atanasă Nistor a fost instalat în funcţia de subprefect al judeţului Suceava în locui lui Harasim, care fusese înlocuit din funcţie după ce PNL, partid care îl propusese în această demnitate, a ieşit de la guvernare.
Între timp, Constantin Harasim s-a repoziţionat şi s-a alăturat grupării din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, care încearcă să înfiinţeze Partidul Liberal Reformator, dar această formaţiune nu s-a înregistrat încă.
De menţionat este că Atanasă Nistor nu a fost înştiinţat înainte de a fi înlocuit din funcţie şi a fost surprins de decizia Guvernului.
Intră acum și în grupul de