Intră acum și în grupul de
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, din Vatra Dornei, au fost prinși de polițiștii din localitate, după ce în cursul acestei luni au șantajat elevii unei școli, cerându-le diferite sume de bani și amenințându-i cu acte de violență.
Potrivit IPJ Suceava, joi, 19 martie, polițiștii din Vatra Dornei au identificat cinci persoane care au recunoscut că în perioada 10 – 16 martie, prin amenințarea cu acte de violență, au solicitat de la mai mulți tineri sume cuprinse în 5 lei și 10 lei, iar elevii le-au remis sumele de bani solicitate.
Trei tineri majori au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de șantaj, după care au fost prezentați Judecătoriei Vatra Dornei, care a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru doi dintre aceștia, iar față de un tânăr de 18 ani s-a dispus măsura controlului judiciar.
De asemenea, față de un minor de 17 ani s-a dispus măsura arestului la domiciliu, iar față de altul de aceeași vârstă urmează să se pronunțe Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Cei trei inculpați majori au ajuns în arestul Poliției Județene Suceava.
Intră acum și în grupul de