Intră acum și în grupul de
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, s-a declarat mulțumit de modul în care au fost efectuate lucrările la trotuarele de pe strada Universității, dar și în ceea ce privește lucrările la străzi.
Având în vedere că ne aflăm în Săptămâna Mare, edilul orașului a avut o întrevedere mai liniștită decât de obicei la comandamentul săptămânal pentru lucrările prinse cu fonduri europene. Dacă în săptămânile anterioare acuzațiile aduse constructorilor pentru lucrările făcute de mântuială nu conteneau să se oprească, la ultimul comandament înaintea sărbătorilor de Paște primarul a avut o atitudine mai relaxată, fiind mai indulgent cu șefii de șantier.
„Nu ne-am propus să ne certăm foarte mult în această săptămână având în vedere că este Săptămâna Mare”, a spus Ion Lungu la finalul comandamentului.
Cât despre stadiul lucrărilor pentru reabilitarea străzii Universității și a bulevardului George Enescu, edilul a menționat că „lucrurile merg bine azi pe strada Universității, binișor pe strada George Enescu”.
Ion Lungu a mai spus că pe bulevardul George Enescu a dat de grijă constructorilor să lase strada într-o stare circulabilă.
Totodată, conform graficelor prezentate, constructorii i-au adus la cunoștință primarului faptul că de pe data de 20 aprilie vor începe asfaltările pe strada Universității.
„Am emoții, am înțeles că pe 20 vor încerca să toarne asfalt. Trebuie să fim foarte atenți să se facă lucrări de calitate în ceea ce privește asfaltarea pentru că este lucrul cel mai important”, a declarat primarul Sucevei.
Referitor la lucrările pe proiectul de apă și canalizare, Ion Lungu i-a rugat pe reprezentanții firmei Pfeiffer să curețe străzile de noroi până de Paște. De asemenea, primarul i-a îndemnat pe suceveni să aibă mai multă răbdare și să dea dovadă de bun simț și să nu treacă peste betonul proaspăt turnat.
„Oamenii nu au răbdare. De multe ori, nu ştiu, dar parcă ne fac în ciudă. Acolo unde văd că este turnat beton proaspăt, merg cu maşinile şi îl distrug. Ne batem joc de munca noastră. Fac un apel la suceveni să aibă răbdare, să observe acolo unde se lucrează. Este și obligația constructorului de a semnaliza corespunzător aceste lucrări”, a punctat edilul Sucevei.
Intră acum și în grupul de