Agenţii economici suceveni acuză inspectorii antifraudă de abuz şi încălcarea principiilor constituţionale de drept


Intră acum și în grupul de

La Prefectura Suceava a avut loc luni, 20 aprilie, o şedinţă a Comisiei de Dialog Social ca urmare a unei solicitări venite din partea Federaţiei Patronale a IMM-urilor din Judeţul Suceava.

Cu această ocazie, agenții economici suceveni și-au exprimat supărările pe inspectorii antifraudă, fiind nemulţumiţi de modul în care se fac controalele fiscale.

control comert

La întâlnire au participat reprezentanţi ai Federeţiei Patronale a IMM-urilor din Judeţul Suceava, ai întreprinderilor mici şi mijlocii, ai Organizaţiilor  Sindicale, precum şi reprezentanţi ai serviciilor publice cu atribuţii de control, ITM, OJPC, AJOFM, Garda de Mediu și ISU.

Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a declarat că în cadrul şedinţei de luni a fost inclusă consultarea partenerilor sociali cu privire la controalele efectuate de Direcţia Regională Antifraudă Suceava la agenţii economici din judeţul Suceava, în ultima perioadă de timp, problemele întâmpinate şi impactul acestora asupra activităţii lor economice.

Harasim a precizat că agenţii economici s-au arătat nemulţumiţi de modul în care se fac aceste controale fiscale precum şi de urmările acestora asupra desfăşurării activităţii economice.

„În cadrul discuţiilor au fost solicitate reprezentantului Direcţia Regională Antifraudă Suceava lămuriri cu privire la modul de efectuare a acestor controale şi de aplicare a prevederilor legislaţiei în domeniu, unele fiind apreciate de agenţii economici ca un abuz şi o încălcare a principiilor constituţionale de drept”, a mai spus prefectul.

Agenții economici s-au plâns și de faptul că unele controale sunt tendenţioase, fără transparenţă şi fără credibilitate, fiind aplicate sancţiuni pentru depistarea unor sume derizorii în plus sau în minus în casă. Afaceriștii suceveni au explicat că sunt nevoiți să facă din oră în oră casa pentru a nu avea probleme în eventualitatea unui control. Totodată, agenții economici au menționat că în vizorul inspectorilor antifraudă nu sunt rău platnicii sau firmele fantomă, ci cei care sunt corecți.

Propunerile nesoluţionate în cadrul întâlnirii au fost preluate de reprezentantul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava în vederea analizării şi dispunerii măsurilor de îmbunătăţire a cadrului legal.


Intră acum și în grupul de