Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, a furat o mașină, însă după numai 500 de metri a intrat direct într-un stâlp.
Potrivit Poliției Județene, marți seara, în jurul orei 21:30, un bărbat de 42 ani, din comuna Mănăstirea Humorului, s-a deplasat la domiciliul unui consătean unde se mai aflau concubina proprietarului și un tânăr de 28 ani din localitate. Bărbatul a parcat mașina în fața porții, dar a lăsat cheile în contact.
Întrucât proprietarul mașinii a plecat la un chioșc din zonă pentru cumpărături, tânărul de 28 de ani a profitat de ocazia ivită, și fără a poseda permis de conducere s-a urcat la volan. Neavând experiență, tânărul a pierdut controlul asupra mașinii și a lovit un stâlp de electricitate.
În momentul în care proprietarul și-a văzut mașina avariată, pagubele fiind de circa 2.500 de lei, a sunat la 112 solicitând un echipaj de poliție la fața locului, tânărul de 28 de ani a părăsit locul accidentului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt în scop de folosință” și „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de