Intră acum și în grupul de
Două elemente de muniție din cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv un proiectil de calibrul 122 milimetri și un focos de artilerie, în stare perfectă de funcţionare, au fost descoperite luni dimineața pe raza comunei Arbore de un localnic care efectua lucrări agricole.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată, bărbatul care a descoperit muniția pe raza comunei Arbore, în zona Tei, a anunţat imediat autorităţile, astfel încât la fața locului s-a deplasat Grupa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava pentru asanarea muniției.
„Echipajul format din căpitanul Ilie Şveduneac, maistrul militar Iulian Pentilescu şi plutonierul adjutant Marius Chimiuc, s-a deplasat la faţa locului, şi după cercetarea locului au identificat şi ridicat un proiectil exploziv calibrul 122 milimetri şi un focos de artilerie, ambele provenind din Al Doilea Război Mondial. Proiectilul era trecut prin gura de foc, echipat cu focos şi în stare perfectă de funcţionare”, a spus Găleată.
Acesta a menționat că elementele de muniţie au fost transportate şi depozitate provizoriu, până la distrugerea lor într-un poligon autorizat, iar după încheierea misiunii de asanare, pirotehnicienii au instruit localnicii şi reprezentanţii autorităţilor locale aflaţi la faţa locului privind modul de comportare în astfel de situaţii, pentru a nu se expune unui pericol major.
Intră acum și în grupul de