Serul salvator în cazul bătrânului cu botulism a fost comandat de Spitalul Judetean Suceava. Vezi când este aşteptată livrarea


Intră acum și în grupul de

Serul antibotulinic pentru salvarea bătrânului în vârstă de 71 de ani, din Mălini, internat cu botulism la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava a fost comandat şi ar urma să ajungă la pacient la noapte sau vineri dimineaţa.

Potrivit directorului medical al SJU Suceava, Tiberius Brădăţan, unitatea spitalicească a efectuat procedura de achiziţie a serului antibotulinic în regim de urgenţă prin Unifarm, singurul autorizat din România să facă o asemenea achiziţie.

„E făcută comanda. În cel mai scurt timp sperăm să avem un tratament”, a spus Brădăţan, care a precizat că un tratament complet costă circa 10.850 de euro.

bradatan

Directorul medical al SJU Suceava a menţionat că livrarea serului antibotulinic ar urma să fie făcută în câteva ore, la noapte sau vineri dimineaţa.

Brădăţan a mai adăugat că pacientul este intubat şi este stabil hemodinamic.

Amintim că bărbatul din Mălini a fost internat inițial la Spitalul municipal Fălticeni, iar de acolo a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, fiind internat la Terapie Intensivă.

Potrivit directorului adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, bărbatul se simţea rău de o săptămână, după ce a consumat macrou marinat și cârnați preparați în casă, înainte de Crăciun, ținuți într-un borcan cu untură.

Zorescu a declarat, miercuri, că situația în care se află pacientul este una deosebit de gravă din cauza faptului că serul antibotulinic, cel care ar putea să salveze viața pacientului, nu se găsește deloc în România și nici în țările învecinate.

„Marea problemă la nivel național este lipsa serului antibotulinic, singurul medicament care poate salva viața bolnavului”, a spus Zorescu.

Directorul adjunct al DSP Suceava a arătat că tratamentul de care beneficiază în prezent bătrânul nu asigură un pronostic foarte bun, fiind doar pentru susținerea funcțiilor vitale. Așa cum a spus Cătălina Zorescu, boala este una extrem de gravă, nervii cranieni ai pacientului fiind paralizați.

Cu această ocazie, Zorescu a ținut să facă un apel la populație să aibă grijă la modul de sterilizare și păstrare a alimentelor preparate în casă, amintind de ultimul caz tragic de botulism din județul Suceava, înregistrat în 2014, când un bărbat din Liteni a murit după ce a consumat o conservă de pește.


Intră acum și în grupul de