Tânără aruncată de pe bicicletă, după ce un șofer a deschis portiera fără să se asigure


Intră acum și în grupul de

O tânără de 20 de ani, care se deplasa pe bicicletă pe strada Mihai Viteazul, din municipiul Suceava, a fost lovită, după ce un șofer a deschis portiera mașinii fără să se asigure.

bicicleta

Potrivit Poliției Suceava, marți seara, în jurul orei 22.35, la sediul Poliţiei municipiului Suceava, s-au prezentat un tânăr de 23 de ani, din municipiul Rădăuţi, şi o tânără de 20 de ani, din Republica Moldova, care au sesizat faptul că au fost implicaţi într-un accident de circulaţie.

Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit că în jurul orei 19.45, tânărul de 23 de ani se afla în interiorul autoturismului, oprit pe strada Mihai Viteazul, iar la un moment dat, a deschis portiera stânga faţă fără să se asigure.

Astfel, tânărul a surprins-o şi accidentat-o ușor pe fata de 20 de ani, care se deplasa pe bicicletă.

Cei doi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de