Aproape 470 de posturi didactice scoase la concurs de ISJ Suceava. Înscrierile încep luni


Intră acum și în grupul de

Un număr de 467 de posturi didactice vacante/ rezervate vor fi scoase la concursul de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar sucevean ce va fi organizat în acest an, 63 dintre acestea având viabilitate de minimum patru ani.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, profesor Mariana Drumea, a declarat că lista reactualizată a posturilor didactice vacante/rezervate din judeţul Suceava a fost publicată în cursul zilei de vineri.

Drumea a spus că, în perioada 11-19 mai, candidaţii suceveni pot depune dosarele de înscriere la Concursul de ocupare a posturilor din învăţământul preuniversitar în cele trei centre de înscriere care sunt organizate la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava, Colegiul Tehnic”Al.I.Cuza” Suceava şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

Astfel, la Colegiul Tehnic “Al.I.Cuza” Suceava se pot depune dosarele de înscriere pentru disciplinele istorie, geografie, limba română, limbi moderne, limbi materne, precum şi educatorii şi învăţătorii, la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” pentru disciplinele biologie, fizică, chimie, matematică, educaţie fizică şi disciplinele tehnice, iar la ISJ Suceava pentru disciplinele informatică, religie, arte, disciplinele socio-umane, dar şi pentru posturile din palatele, cluburile copiilor şi din învăţământul special.

Drumea a spus că validarea dosarelor va avea loc în perioada 22-25 mai, cu excepţia dosarelor absolvenţilor promoţiei 2015, care vor fi validate în perioada 9-13 iulie.

examen scris

 

“Concursul de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar constă în inspecţii speciale la clasă sau o probă practică pentru candidaţii de la disciplina informatică, pentru maiştri instructori şi pentru profesorii din cluburile copiilor şi cluburile sportive, precum şi pentru profesorii de la Arte, urmate de o probă scrisă ce va fi susţinută în data de 15 iulie”, a spus Drumea.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava a precizat că în judeţul Suceava sunt scoase la concurs din acest an 467 de posturi didactice în învăţământul preuniversitar din care 63 sunt titularizabile, având o viabilitate de minimum patru ani, iar restul au viabilitate sub patru ani.

Drumea a spus că din totalul celor 63 de posturi titularizabile, cele mai multe, 14 sunt la disciplina matematică, 13 la educatori, 8 la învăţători, 7 la disciplinele tehnice, patru la limba engleză, câte două la muzică, educaţie fizică, fizică şi educatori pentru învăţământul special.

De remarcat este că numărul posturilor vacante/ rezervate din învăţământul preuniversitar care va fi scos la concursul din acest an este mai mic decât cel de anul trecut când au fost scoase la concurs 518 posturi vacante/rezervate, din care 91 aveau viabilitate de minimum patru ani, iar 427 erau cu viabilitate mai mică de patru ani.


Intră acum și în grupul de