Harasim: La Guvern se ştie situaţia de la Rădăuţi şi se caută soluţii


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a declarat, luni, că situaţia din municipiul Rădăuţi care nu mai are conducere este cunoscută de Guvern şi că se caută soluţii legale pentru soluţionarea problemei.

Harasim a spus că angajaţii Primăriei nu şi-au primit salariile în condiţiile în care instituţia nu are un conducător.

Constantin Harasim

El a arătat că a fost la Guvern şi a discutat la Ministerul Afacerilor Interne cu subsecretarul Florea Oprea, care i-a dat asigurări că situaţia este cunoscută atât la acest minister cât şi la alte ministere şi că se lucrează pentru găsirea unei soluţii legale prin care municipiul să aibă conducere.

„Nu este încă o soluţie găsită”, a spus prefectul care a adăugat că se discută despre adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să modifice Legea administraţiei publice locale prin care să fie prevăzut modul în care se stabileşte conducătorul unei primării aflate în situaţia actuală de la Rădăuţi.

Reamintim că primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, este suspendat din funcţie, el fiind acum în arest la domiciliu, fiind trimis în judecată de DNA –structura centrală, pentru acuzaţii de corupţie.

Consiliul local Rădăuţi a fost dizolvat de Curtea de Apel Suceava, iar secretarul Consiliului local şi-a încheiat mandatul provizoriu.


Intră acum și în grupul de