Directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, luat la întrebări despre modul de organizare a concursurilor şcolare


Intră acum și în grupul de

„Totul a fost transparent, cu publicare pe site. Nu s-a făcut în afara legii”, a declarat, Dan Popescu, directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, unde marţi dimineaţă a avut loc o descindere în cazul Concursului Naţional de Matematică Arhimede.

Directorul instituţiei de învăţământ sucevene a declarat că din câte a înţeles este în derulare o anchetă a Poliţiei Capitalei în cazul concursurilor Arhimede.

C.N. Stefan cel Mare Suceava

Popescu a arătat că în calitate de colaborator al revistei “Arhimede”, a organizat anual acest concurs şi i s-au cerut opinii despre modul de desfăşurare a concursului, acte sau ce număr de elevi au participat la aceste concursuri şcolare.

Directorul Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” a spus că a fost întrebat şi cu privire la sumele plătite, el menţionând că totul s-a făcut transparent şi că elevii se înscriau singuri.

Totodată, Popescu a menţionat că acest concurs şcolar a fost organizat în baza unui protocol semnat de fundaţia respectivă cu Ministerul Educaţiei.

dan popescu 1

Într-un comunicat al Poliţiei, se arată că 210 poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au efectuat marţi dimineaţă 80 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi conflict de interese.

Poliştii îi suspectează pe cei percheziţionaţi că au organizat concursuri şcolare, şi-au însuşit fondurile colectate din taxele de participare, nu au reţinut şi vărsat la bugetul de stat impozitele cu reţinere la sursă şi au înregistrat în contabilitatea fundaţiilor cheltuieli fictive.

Prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunilor este estimat la 3,14 milioane de euro.


Intră acum și în grupul de