Intră acum și în grupul de
Trei municitori forestieri care au tăiat ilegal aproape 50 de molizi din cadrul O.S. Iacobeni au încercat să scape de polițiștii veniți la fața locului, dar au fost prinși de un filtru al Poliției din Câmpulung Moldovenesc. A doua zi, alți doi municitori s-au prezentat de bunăvoie la Poliție.
Poliția Județeană a informat că joi, în jurul orei 17.00, agenţii Postului de Poliție Iacobeni au fost sesizați de către un pădurar din cadrul O.S. Iacobeni despre faptul că mai mulţi muncitori forestieri au tăiat ilegal arbori dintr-o parcelă aparţinând cantonului silvic Valea Fierului.
Imediat la fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Postului de Poliție Iacobeni alături de lucrători din cadrul ocolului silvic din localitate.
Astfel, în urma inventarierii și numerotării cioatelor, echipa operativă a constatat că au fost tăiați ilegal 47 arbori specia molid cu un volum aproximativ de 52 mc lemn lucru, de aproximativ 7.000 lei.
Polițiștii au arătat că în momentul sosirii echipei operative trei muncitori au fugit de la fața locului, după care s-au urcat într-un autoturism și au plecat spre Câmpulung Moldovenesc.
În acest sens, agenţii Poliției din Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați, la scurt timp cei în cauză fiind depistați și conduși la Postul de Poliție Pojorâta pentru cercetări.
Polițiștii au stabilit că în autoturism erau trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 55 de ani, toţi din comuna Moldovița, care au fost conduși la Postul de Poliție Iacobeni.
Ulterior, vineri, 29 mai, la Postul de Poliție Iacobeni s-au mai prezentat doi muncitori care făceau parte din aceeași echipă, respectiv un alt bărbat de 55 ani şi unul de 35 ani, ambii din comuna Moldoviţa.
„Din investigațiile efectuate de poliţişti reiese că parcela susmenționată a fost atribuită spre exploatare unei societăţi din Iacobeni a cărui administrator este un bărbat din comuna Iacobeni, care nu avea încheiat nici un contract de prestări servicii cu echipa de muncitori forestieri, pentru exploatarea masei lemnoase din parcela susmenționată”, a informat IPJ Suceava.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.
Intră acum și în grupul de