Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Botoșani, urmărit internaţional, a fost prins de polițiștii suceveni duminică seara, într-un restaurant din municipiul Suceava.
Potrivit Poliției Județene, faţă de tânăr autorităţile judiciare germane au emis un mandat european de arestare pentru trafic de persoane, privare de libertate, viol şi vătămare corporală periculoasă.
„În urma activităţilor specifice desfăşurate bărbatul a fost identificat, în jurul orelor 19.25, în incinta unui restaurant de pe raza municipiului Suceava. Echipele de poliţişti au fost coordonate cu operativitate, astfel încât s-a reuşit reţinerea bărbatului, fără incidente, acesta fiind prezentat parchetului de pe lângă Curtea de apel Suceava, care a emis ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Bărbatul a fost introdus de poliţişti în Arestul IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de