A încercat să-şi pună capăt zilelor după o ceartă cu iubitul


Intră acum și în grupul de

O femeie în vârstă de 34 de ani din Ecuador a fost adusă,  marţi noapte, la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava cu intoxicaţie cu paracetamol, fiind internată în secţia Medicală.

Ea a fost transferată de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a ajuns după ce a încercat să se sinucidă înghiţind mai multe comprimate de paracetamol, în urma unei altercaţii verbale cu prietenul ei, un bărbat de 32 de ani din Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei.

pastile, sinucidere

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că cei doi s-au întâlnit în Spania, au împreună o fetiţă de 3 ani şi locuiesc în Brodina de Sus din iulie 2014, iar marţi după amiaza, în urma unei discuţii în contradictoriu, femeia a înghiţit mai multe medicamente, între care paracetamol şi un sirop.

Femeia are viză de şedere în spaţiul comunitar.

Potrivit directorului medical al SJU Suceava, Tiberius Brădăţan, pacienta e în afara oricărui pericol, dar urmează să mai fie supravegheată de medici în spital.


Intră acum și în grupul de