Intră acum și în grupul de
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat, miercuri, că a atribuit două contracte în valoare totală de aproape 150 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare pe circa 50 de kilometri din cei 89 de kilometri din DN 18 Moisei-Iacobeni, care face legătura între Suceava şi Maramureş.
Firmele Tehnic Asist şi Specialist Consulting au câştigat pentru 83,7 milioane de lei constractul de remediere a lucrărilor existente şi de finalizare a lucrărilor rămase de executat pe primul tronson, între Moisei şi Borşa, pe 25 de kilometri, în timp ce Antrepriză de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj ar urma să primească 63,8 miloane de lei pentru lucrările de pe tronsonul al doilea, de aproape 25 de kilometri, între Borşa şi Şesuri. Contractele vor fi semnate de îndată ce se vor rezolva şi eventualele contestaţii.
Licitaţia pentru modernizarea DN 18 de la Iacobeni la Moisei în judeţul Maramureş, pe o distanţă circa 90 kilometri a fost organizată în 3 martie, iar abia acum au fost anunţate primele firme câştigătoare.
Contractul este împărţit în patru loturi, respectiv Moisei – Borşa (24,6 kilometri), Borsa – Sesuri (24,6 kilometri), Sesuri – Cârlibaba (18,5 kilometri) şi Cârlibaba – Iacobeni (20,6 kilometri), cu o valoare totală estimată la 355,5 milioane lei, fără TVA.
CNADNR are posibilitatea achiziţiei ulterioare a unor lucrări similare de 52,5 milioane lei, astfel încât valoarea totală a proiectului poate ajunge la 408,1 milioane lei, fără TVA.
DN 18 a intrat într-un program de modernizare cu finanţarea asigurată prin BEI în anul 2011, iar pe tronsonul Moisei – Iacobeni, de 89 de kilometri, lucrările au fost atribuite companiei Shapir Structures, din Israel, şi aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013.
Contractul cu Shapir, în valoare de 81 de milioane euro, a fost însă reziliat în mai 2014, pentru că nu s-au executat lucrările, iar fostul ministru al Transporturilor Dan Sova anunţa că până la stabilirea altei firme care să lucreze la acest proiect de modernizare drumul va fi reparat cu mijloace proprii ale CNANDR.
Intră acum și în grupul de