Adolescent lovit de o mașină la Hânţeşti. Șoferița l-a dus la dispensar, după care a plecat


Intră acum și în grupul de

O șoferiță în vârstă de 61 de ani, din Suceava, a accidentat luni dimineața, pe raza comunei Hânţeşti, un adolescent de 14 ani. Femeia l-a dus pe băiat la dispensarul din localitate, după care a plecat de la fața locului.

politie accident rutier

Potrivit IPJ Suceava, luni dimineața, în jurul orei 11.00, șoferița l-a surprins şi accidentat copilul de 14 de ani, din Hânţeşti, care circula pe partea carosabilă, din sens opus, pe partea stângă a acesteia.

În urma impactului băiatul a fost rănit ușor, acesta fiind dus la dispensarul comunal de femeia de 61 de ani.

După ce l-a dus la doctor, șoferița a plecat de la faţa locului, fiind ulterior identificată de agenţii Postului de Poliţie Hănţeşti.

Polițiștii au testat-o pe femeie cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 


Intră acum și în grupul de