Activitatea Prefecturii Suceava, apreciată pozitiv de Corpul de Control al MAI


Intră acum și în grupul de

 

Activitatea Prefecturii judeţului Suceava a fost  apreciată pozitiv de Corpul de Control al Ministerului Afacerior Interne, în urma inspecţiei efectuate la instituţie.

Potrivit prefectului de Suceava, Constantin Harasim, în perioada 2-12 iunie, conform Planului de inspecţie pe anul 2015 al Ministerului Afacerilor Interne, Corpul de Control al Ministrului a realizat activitatea de inspecţie la Instituţia Prefectului  judeţului Suceava, cât şi la alte structuri ale M.A.I. din judeţ.

Harasim (1)

” La finalul acesteia, nu au fost semnalate aspecte majore, activitatea instituţiei fiind apreciată pozitiv”, a arătat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Harasim a precizat că urmează ca în decurs de o lună, instituţia pe care o conduce să primească Raportul final întocmit de Corpul de Control al Ministrului, în cadrul căruia vor fi reflectate toate disfuncţionalităţile constate, cât şi măsurile ce trebuie întreprinse pentru înlăturarea acestora şi eficientizarea activităţii.

 

 

 


Intră acum și în grupul de