Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Moara, a fost rănit grav după ce a intrat cu motocicleta într-un cap de pod de pe raza localității. De asemenea, pasagerul de pe motocicletă a fost rănit ușor.
Potrivit Poliției Județene, accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 14.30, în interiorul comunei Moara, din cauza faptului că motociclistul circula cu viteză, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.
În urma impactului, tânărul de 21 de ani a fost rănit grav, iar pasagerul de pe vehicul, un tânăr de 25 ani, tot din comuna Moara, a fost rănit uşor.
Polițiștii au constatat că motociclistul nu deține permis de conducere, iar motociclul nu era neînmatriculat. De asemenea, polițiștii l-au testat pe tânărul de 21 de ani cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de