Intră acum și în grupul de
Trei firme şi-au prezentat, luni, ofertele la cea de-a doua etapă a licitaţiei pentru desemnarea operatorului de transport şi distribuţie a agentului termic în municipiul Suceava.
Este vorba despre Transagent, firmă nouă înfiinţată de Consiliul local Suceava, Thermonet SRL şi Veolia Energie SA Iaşi.
Chiar şi aşa, potrivit viceprimarului Sucevei, Lucian Harşovschi, această etapă a licitaţiei a fost anulată, în condiţiile în care firma Thermonet a venit în asociere cu Servicii Comunale Rădăuţi, care are licenţă de operare clasa a treia, deşi în caietul de sarcini se menţionează că sunt acceptate ofertele cu licenţă clasa a doua.
„Din păcate nu au fost depuse trei oferte eligibile, iar licitaţia se anulează. Urmează ca în această situaţie Consiliul local să decidă dacă se reia licitaţia sau se va continua cu negocierea directă cu firmele care au depus ofertă la primele două termene”, a spus Harşovschi.
Licitaţia pentru desemnarea operatorului de transport şi distribuţie a agentului termice se organizează pe o procedură specială, care prevede că dacă la primul termen nu se prezintă trei oferte eligibile procedura se reia în maximum 60 de zile, iar dacă nici la cel de-al doilea termen nu se înregistrează trei oferte eligibile, există posibilitatea adjudecării prin negociere directă cu o firmă care a depus ofertă la unul din primele două termene.
Amintim că la prima etapă a licitaţiei pentru desemnarea operatorului de transport şi distribuţie a agentului termic din 16 aprilie s-au prezentat Termica SA, societate a Consiliului local Suceava aflată în insolvenţă şi firma Thermonet SRL, dar era nevoie de minim trei oferte pentru validarea licitaţiei.
În prezent, circa 20.000 de locuinţe sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, dar din cauză că în ultimul an au existat mai multe sincope în asigurarea serviciilor, mulţi suceveni intenţionează să se debranșeze.
Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în noiembrie 2013 agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, iar acum asigură transportul şi distribuţia energiei termice, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie a anului 2013 şi urmează ca judecătorul sindic să anunţe falimentul societăţii care nu are un plan de reorganizare aprobat.
Datoriile totale ale Termica SA se ridicau la data declanşării insolvenţei la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding, dar acestea au crescut.
Populaţia municipiului Suceava beneficiază de agent termic, în sistem centralizat, din luna noiembrie 2013 de la noua centrală de cogenerare pe bază de biomasă, o investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest.
Intră acum și în grupul de