Intră acum și în grupul de
Poporul nostrum se autentifică prin cel mai autentic mod, prin portul popular, iar cea mai reprezentativă piesă este ia, o cămașă tradițională de sărbătoare împodobită cu mărgele și broderii. Chiar dacă ia românească a depășit sfera tradiționalului integrându-se ușor în peisajul modern, locuitorii comunei Todirești nu au uitat însemnătatea originală a cămășii, însemnele magice cusute cu grijă cu fiecare împunsătură de ac.
Astfel că, pe 24 iunie a.c., oamenii care au călcat pragul Primăriei Todirești au fost întâmpinați de angajații îmbrăcați în frumosul port popular, îndeosebi, nelipsita piesă fiind ia. Domnul primar Vasile Avram s-a arătat entuziasmat de faptul că, deși a fost organizată în scurt timp, majoritatea locuitorilor comunei și toți angajații primăriei au ales să sărbătorească Ziua Universală a Iei Românești punând-o la loc de cinste. ”Trebuie să arătăm ceea ce avem valoros ca identitate populară tradițională românească”, a subliniat domnul primar.
Au scos din lăzile de zestre ceea ce au moștenit de la părinți și bunici, amenajând pe aleea și holul primăriei două expoziții: una de fotografii vechi cu oameni îmbrăcați în straie populare, și o alta de costume populare, de-asemenea vechi.
După cum spunea domnul primar Vasile Avram, “ ia sau cămașa noastră populară, dintotdeauna a fost potrivită atât bogatului cât și săracului, atât copiilor, cât și bătrânilor și cu mândrie au purtat-o împreună. Se spunea că purtând-o, erai apărat întotdeauna de cele rele. Chiar sub tunica unui militar, soldat din primul război mondial, s-a găsit cămașă populară. Simbolurile creștine cusute, precum crucea, trifoiul cu patru foi, simbolurile solare, erau apărătoare de cele rele, de deochi și farmece”.
Am răspuns și eu invitației domnului primar, de a sărbători această zi alături de angajații primăriei, expunând nouă cămăși din cele paisprezece pe care le dețin și fotografii cu membrii familiei de la diverse manifestări în cadrul cărora am îmbrăcat frumosul costum popular. Binențeles că, în această zi de sărbătoare am ales să îmbrac, alături de fetele mele cămăși populare diferite…cusute pe marchizet, pe pânză de perdea și pe pânză de casă, toate vechi.
Apreciez inițiativa doamnei bibliotecare Rîpan Cecilia, cea care a venit cu această idee: ”Am preluat ideea de la cei de la Blouse Roumaine, ei fiind primii care au promovat ia românească în lume ca pe un brand de țară, iar faptul că în comuna Todirești, de curând s-a reinventat cusutul mărgelelor pe cămăși, devenind ocupația de bază a gospodinelor, m-au determinat să marchez această sărbătoare astfel”. Domna Rîpan purta o cămașă veche, simplă, cusută cu mărgele și de un alb imaculat, deși a aparținut bunicii soțului său. A fost găsită într-o ladă de zestre din anul 1889, deci veche de mai bine de 100 de ani.
Cu această ocazie inițiatorii evenimentului au pregătit volumul “ Din suflet pentru suflet” semnat de Mădălina Boca, o tânără de numai 11 ani care suferă de boala oaselor de sticlă, o boală destul de gravă. ”Prin cartea scrisă acestă fetiță nu cerșește milă, dimpotrivă poate da învățături și celorlalți copii. Un copil mic cu suflet mare, care își merită cei 10 lei pe care îi cere pentru un exemplar. Este o ocazie bună să o promovăm pentru că merită să-și trăiască viața așa cum o trăim cu toții” .
La manifestare au răspuns invitației și domnul învățător Seserman Gheorghe, arătându-se bucuros că încă se păstrează vechile costume populare. „Legăturile de rudenie sau de prietenie dintre oameni din diferite sate au făcut să se influenţeze în privinţa costumelor populare. Ce frumos era odinioară la hramuri, când veneau oaspeţi din diferite sate! Se cunoşteau după costume din care sat sunt. Mă bucur că se păstrează încă vechile costume”, a specificat dascălul.
Am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc și pe profesorul Nicolai Kureliuc, care a predat ani de zile matematica la şcoala din Todireşti. Acesta a arătat că este mulţumit că a lucrat în acest sat de oameni gospodari, cu aşa de frumoase costume populare şi tradiţii. Acesta a dat copiilor și o temă, ca pornind de la cuvântul „ie” să formeze o propoziţie cât mai lungă sau o frază utilizând numai vocalele limbii române.
Domnul profesor Gheorghe Dolinski în prezentarea istoricului costumului popular românesc, a evidențiat dragostea fostelor regine ale României pentru el. Ne spune că, “doamnele Eliza Brătianu şi Sabina Cantacuzino, soţia, respectiv sora marelui om de stat Ionel I.C. Brătianu, au donat în anul 1934 Muzeului Etnografic al Ardealului 191 de piese de port popular, cele mai multe fiind foarte vechi” . Apoi, domnul Dolinski a prezentat exponatul filatelic „Splendoarea costumului popular românesc”, care a fost distins cu trei medalii la tot atâtea expoziţii mondiale de filatelie.
În cinstea acestei zile, organizatorii s-au gândit că, după Sfânta Liturghie, ar fi binevenită organizarea unei tombole. Astfel au numit un juriu secret care trebuia să propună participanții și au fost amenajate trei boluri: copii, femei și bărbați, urmând să se premieze cea mai autentică cămașă-ie populară românească. Deoarece toate cămășile erau frumoase, autentice, minuțios lucrate a fost imposibil de diferențiat prin jurizări. S-a decis extragerea de către un copil a numelor câștigătoare. Astfel, am primit “Diploma de Merit pentru cea mai autentică cămașă-ie populară” la femei, Irina Avram a fost premiată la copii şi Nicuşor Popescu la bărbaţi. Domnul primar ne-a oferit drept premiu câte un colac cât roata carului, un cozonac delicios şi o sticlă de vin.
Fiind la prima ediție, evenimentul a fost tratat cu maximă seriozitate, dovada fiind oamenii mândri îmbrăcați în frumosul costum popular.
Edilul comunei Todirești, domnul Vasile Avram, ne-a asigurat că această sărbătoare se va organiza în fiecare an de Ziua Sânzienelor.
Prof.înv.primar Seserman Lidia- Loredana
Intră acum și în grupul de