Intră acum și în grupul de
Un incendiu violent produs de un cablu electric defect a lăsat în urmă pagube uriașe, pompierii intervenind pentru stingerea focului cu trei autospeciale. Proprietarul gospodăriei a făcut atac de panică și a avut nevoie de primul ajutor.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, a informat că incendiul a fost anunțat vineri, 3 iulie, în jurul orei 13.00, la gospodăria unui bătrân din comuna Berchişeşti.
La fața locului s-au deplasat militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului şi de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD. În momentul în care echipajele au ajuns la gospodăria bărbatului, ardeau anexele gospodăreşti şi acoperişul garajului şi al casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.
Găleată a mai arătat că incendiul a fost lichidat după circa patru ore, focul mistuind o magazie de lemne, depozitul de furaje, acoperişul adăpostului de animale, acoperişul garajului şi al casei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 190 de metri pătraţi. Au mai ars circa 15 metri cubi lemn de foc, 5 tone de furaje, două autoturisme şi alte bunuri.
„Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 68 de ani, care a suferit un atac de panică. Acesta a refuzat transportul la o unitate spitalicească”, a precizat Alin Găleată.
Pompierii au dat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului efectul termic al curentului electric generat de un cablu electric defect.
„Pompierii militari au salvat casa proprietarului, obiecte de mobilier, aparatură electronică şi electrocasnică şi alte bunuri”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de