Un fumător a aruncat la întâmplare un muc de țigară și a incendiat o gospodărie din satul Lipoveni. Doi copii au fost salvaţi din incendiu


Intră acum și în grupul de

Un fumător neglijent a provocat luni dimineață un incendiu la o gospodărie din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, după ce a aruncat la întâmplare un muc de țigară.

tigara

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat la ora 9:16, la fața locului deplasându-se trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Suceava și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mitocu Dragomirnei.

Găleată a arătat că în apelul venit pe numărul unic de urgenţă 112 se anunţa că arde o locuinţă, iar în interior s-ar afla şi trei copii.

„Din fericire, informaţia nu s-a concretizat, fiind vorba de doi minori, cu vârste de 5, respectiv 7 ani, care au ieşit la timp din casă şi se aflau într-o zonă în care erau în deplină siguranţă”, a menționat plt.adj. Alin Găleată. El a precizat că cei doi copii au ieşit în siguranţă din zona afectată de incendiu datorită unei vecine.

În momentul în care pompierii au ajuns la locul incendiului, acesta se manifesta la o anexă şi la acoperişul bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la casa de locuit.

După aproximativ o oră incendiul a fost lichidat, focul mistuind un depozit de materiale pe o suprafaţă de 15 metri pătraţi şi acoperişul bucătăriei de vară pe 8 metri pătraţi.

Găleată a mai arătat faptul că pe timpul intervenţiei, paramedicii pompieri SMURD au acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 48 de ani care a suferit un atac de panică.

„Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un rest de ţigară aprinsă aruncată de un fumător neglijent. Din fericire, nu s-a înregistrat tragedia anunţată iniţial, iar pompierii militari au salvat locuinţa gospodăriei”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.

 


Intră acum și în grupul de