Cinci persoane rănite într-un accident petrecut la Vicovu de Jos, după ce un șofer teribilist a intrat într-o depăşire neregulamentară


Intră acum și în grupul de

Un șofer teribilist a intrat într-o depăşire neregulamentară a unei mașini, însă s-a izbit direct într-o autoutilitară, cinci persoane fiind rănite. Accidentul s-a petrecut vineri seara, în localitatea Vicovu de Jos.

accident politie

Potrivit Poliției Județene, persoana vinovată de producerea accidentului este un bărbat de 35 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, care s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui alt autoturism condus de un tânăr de 23 ani.

Astfel, mașina condusă de bărbatul de 35 de ani a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce venea din sens opus și era condusă de un bărbat de 40 ani, din comuna Zvoriştea.

În urma accidentului, cinci persoane aflate în autoutilitară au fost rănite, iar șoferul de 35 de ani a părăsit locul accidentului și s-a prezentat la Spitalul municipal Rădăuți, după care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.

Polițiștii au arătat că bărbatul emana halenă alcoolică, însă a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și să îi fie recoltate probe de sânge.

Ceilalți doi șoferi implicați în accidentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 


Intră acum și în grupul de