Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 17 ani, din satul Dealu, comuna Zvoriștea, a fost bătut după ce a plecat de la discoteca din localitate și se îndrepta spre casă, de un tânăr de 19 ani, din comuna Hânţeşti. Poliția Județeană a informat că agresiunea s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.30.
Poliștii au constatat că sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, tânărul de 17 ani s-a deplasat la o discotecă din satul Zvoriștea, unde a stat până în jurul orei 01.25, când a plecat spre domiciliu, pe jos.
În timp ce mergea pe drum, lângă acesta a oprit un autoturism şi de la volanul acestuia a coborât tânărul de 19 ani, care, fără motiv, l-a lovit pe de mai multe ori cu un corp contondent.
Minorul a ajuns la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „lovire sau alte violenţe”.
Intră acum și în grupul de