Motoscuter lăsat cu cheile în contact, furat de sub nasul proprietarului


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Vatra Dornei a reclamat duminică după-amiază polițiștilor din localitate că un tânăr i-a furat motoscuterul în timp ce se afla în fața unui bar. Vehiculul a fost găsit câteva ore mai târziu de polițiști, tânărul declarându-le că i-a fost încredințat motoscuterul chiar de proprietar.

motocicleta

Potrivit Poliției Județene, duminică, în jurul orei 16.00, bărbatul se afla în fața unui bar din satul Gura Negrii, din comuna Dorna Arini, moment în care un tânăr din municipiul Vatra Dornei i-a sustras motoscuterul ce avea cheile lăsate în contact.

Polițiștii au dat în consemn scuterul, iar în jurul orei 20.00, un echipaj de la Rutieră a găsit vehiculul staționat, în faţa unei clădiri din Iacobeni. Totodată, oamenii legii au identificat și un tânăr care le-a declarat că motoscuterul i-a fost încredințat de bărbatul din Vatra Dornei pentru a-i curăța carburatorul.

Sursa citată a mai arătat că motoscuterul a ajuns din nou în proprietatea bărbatului, iar cercetările vor continua sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt în scop de folosință”.


Intră acum și în grupul de