Intră acum și în grupul de
În urma ploilor abundente militarii de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu o autospecială şi o motopompă pentru evacuarea apei, la o unitate hotelieră de pe str. Lucian Blaga, din localitatea Vatra Dornei.
Situaţia a fost sesizată prin 112 la ora 14:45, iar la sosirea echipajelor, la demisolul hotelului, unde se află restaurantul, bucătăria, camera centralei, casa liftului şi o magazie de depozitare, apa se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri, cu o adâncime de 15 centimentri.
ISU Suceava menţionează că zona este cunoscută cu probleme, atunci când plouă mai puternic, din cauza canalizării care nu face faţă debitului apei pluviale.
Cu ajutorul motopompei, pompierii militari au evacuat apa de la demisolul construcţiei. Misiunea salvatorilor s-a încheiat la ora 16:30.
O altă locaţie din oraş cu probleme de acelaşi gen, din cauza canalizării subdimensionate, se află pe strada Plopilor, unde de asemenea, a fost trimis un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei pentru a monitoriza situaţia şi a interveni la nevoie.
Din fericire, apa nu s-a acumulat în cantităţi importante, iar intervenţia pompierilor militari nu a fost necesară, menţionează ISU Suceava.
Intră acum și în grupul de