Peste două sute de poliţişti pe traseele spre zonele turistice din judeţul Suceava


Intră acum și în grupul de

Peste 200 de poliţişti acţionează zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, iar în acest sfârşit de săptămână, poliţiştii sunt la datorie astfel încât cetăţenii să petreacă timpul liber sau vacanţa în linişte şi siguranţă, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.

Astfel, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-general de poliţie Petre Tobă şi urmare a măsurilor dispuse de conducerea IPJ Suceava,  poliţiştii din structurile de ordine şi siguranţă publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi, precum şi din celelalte structuri acţionează în zilele de sâmbătă şi duminică pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranţa traficului rutier şi depistarea celor care comit fapte antisociale.

Sursa citată arată că sunt monitorizate în special traseele de deplasare către zonele turistice ale judeţului şi zonele de agrement, precum şi sectoarele de drumuri naţionale şi europene.

De asemenea, pe lângă prezenţa activă în trafic, poliţiştii utilizează aparatele de înregistrare vitezei de deplasare a autovehiculelor, acestea fiind amplasate în cascadă.

radar

Poliţiştii de la transporturi sunt prezenţi pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranţă pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceştia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.

Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja şi sancţiona pe cei care încalcă regulile de conduită socială.

Pentru o vacanţă liniştită şi în siguranţă Poliţia Română recomandă cetăţenilor să aibă grijă de bunurile lor atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, să nu lase copii nesupravegheaţi, să nu răsundă la provocări cu violenţă să încerce să evite conflictele, iar în caz de urgenţă, să sune la numărul 112.


Intră acum și în grupul de