Intră acum și în grupul de
Reţelele de apă de pe strada Traian Vuia vor fi înlocuite, proiectul fiind aprobat, luni, în şedinţa AJAC Suceava, după ce Consiliul local Suceava s-a întrunit în şedinţă de îndată pentru a aviza alocarea de fonduri pentru acest proiect.
Viceprimarul Lucian Harşovschi a declarat că proiectul este de 4,8 milioane de lei, din care contribuţia municipiului Suceava este de 225.000 de lei, reprezentând 1,8 la sută din valoarea totală.
El a menţionat că de la data la care se va dispune începerea lucrărilor, termenul de execuţie este de 30 de zile.
Acest proiect va trebui realizat cât mai repede întrucât strada Traian Vuia urmează să fie reabilitată printr-un alt proiect european care se încheie la sfârşitul acestui an.
Consiliul local Suceava s-a întrunit în şedinţă de îndată întrucât, în şedinţa de vineri, nu s-a reuşit aprobarea acestui proiect după ce consilierii PSD Suceava au părăsit şedinţa.
Intră acum și în grupul de