Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 35 de ani, din comuna Șcheia, a sesizat duminică seara poliția despre faptul că, un tânăr de 19 ani, din localitate, l-a amenințat.
Potrivit Poliţiei Suceava, din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.30, agresorul, aflat în stare de ebrietate, a mers la un bar din localitate, unde a comandat o bere, după care, a spart o sticlă goală și a avut un conflict cu un alt bărbat, pe care l-a lovit cu palma și amenințat.
„În cauză se efectuează cercetări față de tânărul de 19 ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”lovire sau alte violențe”, ”amenințare” și ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, ce va fi soluţionat procedural”, precizează sursa citată.
Intră acum și în grupul de