Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna suceveană Slatina s-a ales cu dosar penal după ce a provocat scandal şi a distrus o terasă la bâlciul organizat în localitate.
Potrivit Poliţiei Suceava, joi, la orele 00.13, Secţia 7 Poliţie Rurală Mălini a fost sesizată de o femeie de 38 de ani din municipiul Fălticeni, despre faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr de 23 de ani din comuna Slatina, i-a distrus mai multe bunuri.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce partea vătămată comercializa produse alimentare la bâlciul organizat cu ocazia hramului din localitatea Slatina, tânărul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a provocat scandal și a distrus elemente de echipament ce deserveau terasa”, a informat sursa citată.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de