Intră acum și în grupul de
O bătrână în vârstă de 82 de ani, din municipiul Suceava, a rămas fără o sumă de bani pe care o ținea într-un dulap, după ce a permis unor bărbați care s-au recomandat a fi din partea unei asociații umanitare să-i intre în casă.
Poliția Județeană a informat că sâmbătă dimineață, în jurul orei 11.30, la ușa bătrânei au sunat doi bărbați necunoscuți care s-au prezentat ca fiind din cadrul unei asociații umanitare și care oferă persoanelor vârstnice diferite produse de bucătărie.
Numai că, în timp ce femeia verifica un produs, unul dintre bărbați, profitând de neatenția bătrânei a sustras dintr-un dulap 700 de lei, după care, cei doi, au părăsit locuința.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Intră acum și în grupul de